ADIO, Niculae!** Vârful a părăsit cantonamentul dinamoviștilor

ADIO, Niculae!** Vârful a părăsit cantonamentul dinamoviștilor
  • Publicat:
  • Actualizat:

Marius Niculae a părăsit în noaptea trecută cantonamentul lui Dinamo de la Aix les Bains! Atacantul va sosi mai întâi în București, urmând apoi să se deplaseze la Groznîi, pentru ultimele negocieri cu cei de la Terek.

Se pare că oficialii celor două cluburi s-au înțeles asupra sumei de transfer, aproximativ două milioane de euro, rămânând ca "Săgeată" să se pună și el de acord cu cecenii asupra salariului. Atacantul a fost menajat de Dario Bonetti în amicalul cu Marseille (1-2).

“V-am spus încă de la început că Marius va pleca. Discutăm, este posibil să plece zilele acestea”, a confirmat și Cristi Borcea.

Acest transfer va fi, conform șefilor din “Ștefan cel Mare”, singura cedare a unui jucător titular în acest an.

"Plecarea mea la Terek depinde în totalitate de cei de la Dinamo. Eu am revenit în Ștefan cel Mare pentru a ajuta echipa și am renunțat la foarte mulți bani pentru asta. Dacă cele două cluburi se vor înțelege la bani și suma va fi una considerabilă, atunci voi pleca", a declarat Niculae în urmă cu câteva zile.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cât a mers darul la nunta lui Răzvan Simion? Suma e ameţitoare, meniu de fine dining şi preparate speciale
Cât a mers darul la nunta lui Răzvan Simion? Suma e ameţitoare, meniu de fine dining şi preparate speciale
E gata: Edi Iordănescu și-a decis viitorul înainte de EURO 2024! ”Și-a anunțat familia”
E gata: Edi Iordănescu și-a decis viitorul înainte de EURO 2024! ”Și-a anunțat familia”
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Bogdan, polițistul din Brăila care a murit carbonizat
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Bogdan, polițistul din Brăila care a murit carbonizat
Pe cine va folosi Edi Iordănescu în poartă la EURO 2024: „Cele mai mari șanse”
Pe cine va folosi Edi Iordănescu în poartă la EURO 2024: „Cele mai mari șanse”
E total schimbat după ce a învins cancerul! A slăbit ENORM și abia dacă îl mai recunoști. Pe vremuri era unul dintre cei mai buni prezentatori tv
E total schimbat după ce a învins cancerul! A slăbit ENORM și abia dacă îl mai recunoști. Pe vremuri era…
Avem rezultatele alegerilor, surprize mari la sectoare, dar şi în marile oraşe
Avem rezultatele alegerilor, surprize mari la sectoare, dar şi în marile oraşe
Instructorul: - Bulă, știi la ce folosește claxonul?
Instructorul: - Bulă, știi la ce folosește claxonul?
Strada care a luat-o la vale în Cluj-Napoca s-a surpat și mai tare din cauza ploilor. Noua crăpătură apărută în asfalt a stârnit panica în localnici
Strada care a luat-o la vale în Cluj-Napoca s-a surpat și mai tare din cauza ploilor. Noua crăpătură apărută în…
ULUITOR! Ce se vede în prima fotografie din ISTORIA OMENIRII?
ULUITOR! Ce se vede în prima fotografie din ISTORIA OMENIRII?
Cât de frumoase sunt cele două fiice ale lui Adrian Mutu. Apariţie rară alături de tatăl său
Cât de frumoase sunt cele două fiice ale lui Adrian Mutu. Apariţie rară alături de tatăl său
Lidia Buble l-a bântuit pe Răzvan Simion și la nunta acestuia. Ce s-a întâmplat în ziua căsătoriei
Lidia Buble l-a bântuit pe Răzvan Simion și la nunta acestuia. Ce s-a întâmplat în ziua căsătoriei
Ungurii cutremură Europa. Ungaria a făcut anunțul istoric. Nu s-a mai întâmplat niciodată asta
Ungurii cutremură Europa. Ungaria a făcut anunțul istoric. Nu s-a mai întâmplat niciodată asta
Tatăl patronului stației GPL care a explodat la Crevedia, reales primar la Caracal. Procentul uluitor pe care l-a obținut Ion Doldurea
Tatăl patronului stației GPL care a explodat la Crevedia, reales primar la Caracal. Procentul uluitor pe care l-a obținut Ion…
Uite îngheţata, nu mai e îngheţata! Vedetele din România în imagini interzise cardiacilor
Uite îngheţata, nu mai e îngheţata! Vedetele din România în imagini interzise cardiacilor
Microsoft pregătește trei modele noi de console Xbox Series
Microsoft pregătește trei modele noi de console Xbox Series
Aproximativ 35% din muncitorii străini aflați în România au fugit după intrarea țării noastre în Schengen
Aproximativ 35% din muncitorii străini aflați în România au fugit după intrarea țării noastre în Schengen
România e în finala Campionatului European de Minifotbal. A învins Kazahstan la penalty-uri
România e în finala Campionatului European de Minifotbal. A învins Kazahstan la penalty-uri
E corect să pui cutia automată în Park sau Neutral la semafor? Sfatul mecanicului
E corect să pui cutia automată în Park sau Neutral la semafor? Sfatul mecanicului
Ce meniu special au avut la nuntă Răzvan Simion și Daliana Răducan si cum a arătat tortul miresei. Invitații au fost răsfățați
Ce meniu special au avut la nuntă Răzvan Simion și Daliana Răducan si cum a arătat tortul miresei. Invitații au…
×